
Discover more from Smart Infrastructure by Sixense România
Lecții pentru 2022 din industria de construcții
Smart Infrastructure Newsletter. Ediția #21. Decembrie 2022
Încă un an a mai trecut peste industria de construcții. În multe privințe, am făcut pași înainte ca piață și profesioniști: am văzut proiecte de infrastructură importante care se dezvoltă, investiții ambițioase, o preocupare mai mare pentru calitate, sănătate structurală și tot ciclul de viață al unei construcții.
Încheiem acest an cu încredere: încrederea că am contribuit și noi pentru ca toate lucrurile în care credem să devină realitate și să aducă valoare reală în protejarea investiției, eficientizarea bugetelor, performanța pe termen lung a proiectelor și siguranța unei comunități întregi.
Sperăm într-un 2023 în care să materializăm și mai mult din planurile noastre ambițioase; în care să fim și mai aproape de o industrie profesionistă, transparentă, sustenabilă. Vom continua să facem ceea ce știm mai bine, din dorința reală de a vedea construcții solide, o infrastructură rezistentă, procese ușurate de soluțiile digitale existente.
Cu încredere și optimism,
— Mariana Garștea, CEO Sixense România
Lucrările de urmărire a comportării în timp, atât de necesare în anumite proiecte de infrastructură de transport, nu sunt prevăzute nici tehnic, nici financiar
Este timpul pentru recapitulări și lecții din încă un an care a venit cu noi provocări pentru industria construcțiilor – iar acestea nu au fost deloc puține. Presiunea pe costuri, blocarea anumitor autorizații de construire în București, discuțiile acerbe în jurul stării infrastructurii locale – toate au marcat anul 2022.
Cum a arătat piața locală de construcții, precum și cererea pentru serviciile de urmărire a comportării în timp? Iată câteva insight-uri.
🎯3 idei importante:
Observăm că mulți dezvoltatori din sectorul privat (în special din retail și office) au văzut și înțeles beneficiile serviciilor de urmărire a comportării construcțiilor în timp și au extins portofoliul de construcții în execuție și exploatare pe care le monitorizează cu echipa Sixense România. A devenit o nevoie mult mai stringentă pentru ei să aibă siguranța că proiectul este în parametri, că este protejat de riscuri în exploatare și că pot ști din timp dacă este nevoie să ia măsuri și să intervină proactiv.
La o privire de ansamblu asupra întregii industrii, cred că acest an a fost marcat, pe de o parte, de încetinirea și chiar blocarea unor investiții private în București și, pe de altă parte, de din ce în ce mai multe oportunități și investiții în categoria de proiecte de infrastructură, dar care vin cu multe provocări; lucrările de urmărire a comportării în timpul execuției (alunecări de teren etc.), inclusiv lucrările de încercare cu probe ale anumitor poduri nu sunt prevăzute nici tehnic, nici bugetar așa cum ar fi nevoie. Din păcate, încă se intervine mai mult pompieristic și doar când deja există un incident.
Provocările rămân în continuare referitoare la înțelegerea și susținerea a două aspecte principale: folosirea monitorizării structurale și geotehnice pe toată durata de viață a unui proiect (respectiv existența unui proces de asset management integrat – de la studiile de teren, fezabilitate, proiectare, execuție, exploatare), respectiv integrarea componentei digitale în această ecuație. În mod special, provocările există în sfera proiectelor publice, care beneficiază de altfel cel mai mult de pe urma serviciilor pe care le oferim, dată fiind complexitatea lor, dar și natura riscurilor și efectele grave pentru comunitate pe care le-ar putea aduce aceste riscuri.
Pentru mai multe concluzii, întregul material poate fi citit în interviul de aici, din Bursa.ro.
Cele mai citite 7 resurse din domeniul sănătății structurale a construcțiilor
În anul care trece, am pus pe masă nenumărate resurse de informare. Ne-am dat seama, mai mult ca oricând, că este nevoie să explicăm, să dezbatem, să argumentăm și să arătăm cum anume ar trebui făcute lucrurile, nu doar să comentăm de pe margine cum ne-ar plăcea să fie și motivele pentru care nu sunt.
Ne-am implicat și am căutat să creăm mereu un conținut valoros, care să ofere cu adevărat o perspectivă cât mai bună asupra a tot ceea ce înseamnă să dezvolți și să întreții asset-uri care să fie performante pe termen lung.
🎯Iată cele mai citite și apreciate 7 astfel de materiale:
9 lucruri despre cum ar trebui să ne raportăm corect la activitatea de monitorizare structurală și geotehnică. În Arena Construcțiilor, aici
Ce trebuie să se schimbe în procedurile autorităților contractante pentru infrastructura de transport. În Bursa.ro, aici
Apel către autoritățile publice, pentru pregătirea infrastructurii de transport a României în fața șocurilor climatice. În Arena Construcțiilor, aici
Dilemele actuale ale industriei de construcții: forța de muncă, degradarea infrastructurii, investițiile din PNRR. Digitalizarea: un răspuns posibil pentru toate acestea. În Profit.ro, aici
Avem nevoie de reacții imediate, dacă există riscul de prăbușire. Opinia specialistului în cazul podurilor degradate din România. În News.ro, aici
Monitorizarea în timp real a infrastructurii critice reprezintă azi o performanță care nu mai este doar nice to have. În Hotnews, aici
Avem nevoie de date corecte în monitorizare. Sunt prea multe cazuri clare cu alunecări de teren, iar raportul de monitorizare arată că e totul în regulă. În Revista Construcțiilor, aici.
#ExplainedBySixense. 6 clipuri video prin care explicăm rolul monitorizării structurale și geotehnice în proiectele de construcții
În acest an, am lansat o inițiativă de informare a pieței sub forma unei campanii video pe nume #ExplainedBySixense. Campania este dedicată conștientizării rolului monitorizării structurale și geotehnice pentru siguranța mediului construit local și conține explicații, recomandări și repere de bune practici oferite de Mariana Garștea, CEO Sixense România și Președinte al Asociației pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală.
🎯Cele 6 episoade video:
Episodul 1 - Monitorizarea construcțiilor învecinate.
Episodul 2 - Monitorizarea geotehnică și structurală realizată ca la carte.
Episodul 3 - Sănătatea structurală a mediului construit. Bune practici.
Episodul 4 - Monitorizarea geotehnică și structurală pentru proiectele de infrastructură.
Episodul 5 - Noi cerințe pentru sănătatea structurală a infrastructurii de transport.
Episodul 6 - Soluții digitale pentru sănătatea structurală pe termen lung a infrastructurii.
Detalii despre campanie: aici.
Despre Sixense România
Misiunea noastră este să optimizăm și să prelungim durata de viață a mediului construit, prin expertiză integrată și soluții digitale, personalizate și inovatoare, fiind în strânsă colaborare cu proiectanți, consultanți, gestionari de infrastructură și alți profesioniști în construcții.
Suntem prezenți de peste 11 ani pe piața din România și facem parte din Sixense Group, lider mondial în domeniu, cu expertiză solidă în dezvoltarea și folosirea tehnologiei și a instrumentelor digitale de ultimă generație pentru industria de construcții.
Printre proiectele din portofoliul nostru se numără: Prima secțiune – Linia de Metrou 5 București, Tunelele Daneș și Sighișoara, Linia de metrou 4 București, Pod nou Agigea, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul de fotbal Steaua, Pod Târnava, Aviației Tower, The Light, Millo 6, Tandem, Sema Park, Țiriac Tower, Ana Tower, Green Court C ș.a.
Despre noi - în cele mai importante 5 inițiative și demersuri ale anului 2022:
🎯 Am lansat Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală (APMGS), prima de acest fel din România, cu scopul de a uni industria în jurul unor standarde și practici de lucru comune. Detalii aici.
🎯 Am lansat prima campanie video pentru informarea industriei cu privire la utilitatea activității de monitorizare geotehnică și structurală. Campania se numește #ExplainedBySixense și poate fi vizionată aici.
🎯 Am deschis dialogul în industrie prin prima analiză referitoare la percepția asupra serviciilor de urmărire a comportării construcțiilor în timp. Iată ce date și concluzii am aflat, aici.
🎯 Am obținut premii care ne-au bucurat și ne-au făcut să continuăm munca în domeniul sănătății structurale: Premiul pentru cele mai inovatoare soluții în managementul și transformarea digitală a infrastructurii de transport (Club Antreprenor), Best Digital Solutions for Real Estate Assets (The Times & Investing in Property) și Cel mai inovativ proiect de monitorizare structurală și geotehnică pentru infrastructura de transport (ROPAT).
🎯 Am legat parteneriate cu organizații cu aceeași mentalitate și determinare ca a noastră, pentru a răspândi bunele practici despre digitalizare, preocuparea pentru întreaga durată de viață a proiectelor și pentru reziliența infrastructurii de transport în fața șocurilor climatice. Două astfel de organizații sunt E-ARC și TEC Cluster, cărora le mulțumim pentru sprijin și colaborare.