
Discover more from Smart Infrastructure by Sixense România
Ce vom face atunci când infrastructura de transport va fi în colaps din cauza șocurilor climatice?
Smart Infrastructure Newsletter. Ediția #15. Iunie 2022
Schimbările climatice afectează grav infrastructura de transport. O scrisoare deschisă adresată autorităților publice
Pregătirea infrastructurii de transport în fața șocurilor climatice presupune un efort coordonat și sistemic. De aceea, Mariana Garștea, CEO Sixense România, a adresat o scrisoare deschisă autorităților publice, pentru conștientizarea pericolului și a riscurilor iminente reprezentate de vulnerabilitățile și schimbările climatice din acest moment.
3 idei importante:
📍 CONTEXT. Să ne vedem de treabă exact la fel ca până acum ne-ar putea costa, raportat la țările în curs de dezvoltare, cu 1 trilion de dolari mai mult decât dacă am acționa chiar acum pentru reziliența infrastructurii. De fapt, pentru fiecare 1 dolar investit azi, am economisi de 4 ori mai mult pe termen lung, conform statisticilor oficiale ale World Bank din 2019 (raportul Lifelines: The Resilient Infrastructure Opportunity). Sunt doar cifre? Nu, pentru că o infrastructură rezilientă în fața șocurilor climatice nu e doar despre poduri, drumuri sau tuneluri; este despre capacitatea de a debloca oportunități economice. Este despre transport mai bun, despre mobilitate eficientă, despre schimburi, despre acces la educație, despre prosperitate și o calitate a vieții mai ridicată pentru noi toți.
📍 CE ESTE DE FĂCUT. Avem nevoie de standarde, politici și un cadru concrete care să pună durabilitatea pe primul loc; de politici publice care să facă din sustenabilitate unul dintre criteriile principale atunci când se ia decizia dezvoltării unui nou proiect de construcții sau a întreținerii altuia. Avem nevoie să ne uităm rapid la infrastructura deja existentă și să cunoaștem cât mai multe informații despre ea. Avem nevoie să luăm în serios ceea ce momentan poate ni se pare a fi un cost invizibil, „un subiect arid”, o problematică ce „nu ne privește”.
📍 MINDSETUL CORECT. Toate acestea „nu înseamnă să cheltuim mai mult, ci mai inteligent”, așa cum spunea foarte bine Directorul World Bank într-o declarație recentă. Dragi autorități publice, în final vă pot da și o veste extrem de bună: ele cu siguranță există și sunt mai la îndemâna noastră decât ați crede. Acolo unde există preocupare, există și alternative. Acolo unde există voința de a mișca lucrurile, se găsesc și cei care să contribuie. Am încredere că se poate, odată ce vedem tot lanțul de efecte care decurg dintr-un singur concept care ne-a răsunat mult timp și nouă în minte ori de câte ori ne-a am confruntat cu vremuri dificile: reziliența.
Întreaga scrisoare deschisă poate fi citită în Republica.ro și în Agenda Construcțiilor.
Foto: Yaopey Yong pe Unsplash
EXCLUSIV. S-a lansat prima asociație profesională din România dedicată monitorizării structurale și geotehnice
Sixense România, companie specializată în soluții de monitorizare a comportării construcțiilor în timp, alături de SensAll Seismic, companie de instrumentare și monitorizare seismică, și Fad Smart Technology, o echipă specializată în geofizică, au pus bazele primei asociații profesionale din România dedicate domeniului monitorizării geotehnice și structurale.
Asociația poartă numele de APMGS, Asociația Profesională pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală, și a deschis oficial înscrierile pentru persoanele juridice sau fizice care își doresc să devină membri.
3 idei importante:
📍 Printre obiectivele asociației se numără îmbunătățirea conectivității și a schimbului de informații, precum și creșterea gradului de conștientizare față de importanța instrumentelor de monitorizare structurală și geotehnică, în rândurile tuturor factorilor de decizie direct interesați: proiectanți, constructori, dezvoltatori, investitori, proprietari de clădiri sau gestionari de infrastructură.
📍 „Am fondat APMGS din dorința de a crește standardele în ceea ce privește mediul construit din România și de a coagula o comunitate care crede în aceleași principii sănătoase și pentru care cuvinte precum siguranță structurală, transformare digitală, sustenabilitate sau viziune pe termen lung nu sunt străine și nici opționale. Ne propunem ca, împreună, să ne implicăm în dezbateri constructive, să depășim mentalitatea de <<merge și-așa>> și să avem în sfârșit un patrimoniu local durabil, care să reziste și peste generații”, a declarat Mariana Garștea, CEO Sixense România și Președinte APMGS.
📍 Printre primele inițiative pe care le are în vedere Asociația se numără o serie de acțiuni legislative pentru introducerea criteriului monitorizării în exploatare încă din etapa de pre-fezabilitate a unui proiect, respectiv organizarea de întâlniri și mese rotunde între membrii asociației, cu scopul elaborării unor planuri concrete pentru dezvoltarea domeniului.
Mai multe detalii despre această asociație puteți citi aici. Pentru înscrieri, accesați website-ul oficial al asociației – aici.
O campanie video pentru conștientizarea rolului monitorizării structurale și geotehnice pentru siguranța mediului construit local
Știm că subiectul monitorizării structurale și geotehnice poate să pară uneori complicat și foarte ramificat. De aceea, ne-am propus să vorbim cât mai aplicat despre el, să arătăm cum se fac lucrurile, să ne implicăm în corectarea practicilor uneori viciate ale industriei, în loc să stăm deoparte.
Așa că, în primul episod al seriei noastre video – cea mai recentă inițiativă Sixense România, Mariana Garștea explică foarte concentrat despre cum anume ar trebui realizată monitorizarea construcțiilor învecinate și despre impactul construcțiilor noi asupra mediului construit din proximitate.
Urmărește aici primul episod din seria video #ExplainedBySixense.
🎯 #ExplainedBySixense este o campanie pentru conștientizarea rolului monitorizării structurale și geotehnice pentru siguranța mediului construit local, cu explicații, recomandări și repere de bune practici oferite de Mariana Garștea, CEO Sixense România.
🚩 #SustainableInfrastructure cu Adrian Ghencea, ALLBIM NET SRL
Astăzi stăm de vorbă cu Adrian Ghencea, Director Tehnic la AllBim Net SRL, o companie care oferă software dedicat industriei AEC de 30 de ani.
Adrian are o formare ca inginer proiectant de structuri și, pe parcursul a 15 ani de activitate profesională, a coordonat proiecte pe mai multe investiții derulate din finanțări europene. Mai jos, a explicat care sunt provocările adopției pe scară largă a instrumentelor digitale în industria de construcții, dar și ce anume se poate face pentru a avea proiecte mai sustenabile și mai performante.
🎙 Sixense România: Cum vezi legătura dintre rolul BIM și sustenabilitate în industria de construcții? Putem spune că este o mai mare deschidere spre utilizarea noilor tehnologii în acest moment?
Adrian Ghencea: BIM trebuie să fie astăzi perceput ca prezent, nu mai poate fi privit ca viitor.
În cei 15 ani de activitate am observat cum raportarea la BIM a specialiștilor a evoluat în progresie crescătoare, devenind, în ultimii 5-6 ani, un lucru normal să partajăm modele 3D, să trecem rapid informația din programele de detaliere în programele de calcul structural sau de eficiență energetică.
După cum se poate deduce din cele anterior menționate, problema de transformare a BIM într-un modus operandi nu este în sfera specialiștilor, ci este în sfera beneficiarilor, aceștia din urmă fiind aceia care recepționează și, ulterior, exploatează construcțiile. Focusul trebuie să fie pus pe beneficiar, pe conștientizarea și formarea sa. Subiectul este unul sensibil și în egală măsură extrem de important, pentru că fiecare dintre noi operează mai eficient sau mai puțin eficient o componentă din acest uriaș fond construit existent. Introducând standardul de lucru BIM pentru viitoarele proiecte de investiție, automat vom avea informație consolidată pentru a exploata mai eficient și mai sustenabil.
Legătura dintre BIM și sustenabilitate trebuie să fie una extrem de puternică și directă, modul acesta de organizare a informației, de digitalizare a construcțiilor, ducând clar spre eficientizarea consumurilor de energie, dar și spre o eficiență care va conduce la utilizarea judicioasă a materialelor de construcție, reducându-se astfel amprenta de carbon a acestora. Crizele din ultimii ani (socială, politică și economică) vor conduce cu siguranță spre o mai mare deschidere în utilizarea acestor tehnologii și vor accelera etapele din parcursul transformării digitale în sectorul construcțiilor.
Promovarea BIM ca noua paradigmă de management a informației în proiectarea, execuția, operarea și monitorizarea fondului construit vor ajuta viitoarele generații să crească și să se dezvolte într-un mediu mai sănătos.
🎙 Sixense România: Unde anume crezi că există blocaje sau provocări în continuare în adoptarea noilor instrumente digitale pentru creșterea performanței proiectelor de construcții? Numește-le pe cele mai des întâlnite.
Adrian Ghencea: Blocajele se pot identifica relativ cu ușurintă, dacă este sa ne uităm într-un mod abstract și teoretic la etapele din derularea unei investiții.
Din experiența dobândită, pentru a avea o implementare reușită a unei investiții, trebuie ca legătura dintre componentele proiectare – execuție – exploatare – monitorizare să se facă transparent și într-un mediu colaborativ, utilizând un model unic de clădire.
În modul acesta, am identificat și cele 2 blocaje majore, stăvilar pentru adoptarea de tehnologii și instrumente digitale: transparența și colaborarea.
Acestora două li se poate adaugă lipsa de educare a investitorilor și a beneficiarilor cu privire la avantajele adopției BIM ca standard de lucru și management al proceselor. Trebuie, ca printr-un proiect de țară, în România să fie demarate cu celeritate politici de conștientizare a beneficiarului privind beneficiile digitalizării și, în special, al lucrului pe baza standardului BIM.
Un alt blocaj este cel legislativ – în momentul de față, standardele BIM SR EN ISO 19650 nu sunt adoptate/ reglementate în România.
Totodată, formarea BIM trebuie să pornească obligatoriu de la nivelul instituțiilor de învățământ, care, în următorii ani, vor trebui să asigure inserția pe piața muncii a unor generații de specialiști care au competențe digitale dobândite.
O parte bună în formula aceasta, pentru a închide într-un ton optimist, este că undeva de la mijlocul anului trecut au început sa apară manifestări de promovare și conștientizare privind utilizarea BIM în industrie. Chiar de curând am fost invitat în calitate de speaker la o astfel conferința, la care au participat atât specialiști din domeniul proiectării și execuției, din mediul academic, dar și beneficiari, administratori de fond construit existent.
🎙 Sixense România: Cât de mare este preocuparea pentru introducerea soluțiilor digitale și în etapa de exploatare, nu doar în cea de execuție a unui proiect de construcții, din ce ai observat?
Adrian Ghencea: Trendul introducerii de soluții digitale în etapa de exploatare este în creștere, acesta fiind mai accelerat odată cu pandemia COVID–19.
În special în sfera investițiilor private, viitorii proprietari de construcții, dar mai ales cei care le vor exploata, au devenit mult mai atenți la monitorizarea costurilor de întreținere și a consumului de energie. Făcând pentru a doua oară referire la contextul economic actual, nevoia de monitorizare a costurilor cu exploatarea și întreținerea construcțiilor va fi în creștere; neurmărirea corespunzătoare a unor parametri de operare poate cauza pierderi materiale semnificative pe durata de viață a construcției.
Preocuparea trebuie să devină o necesitate, iar, odată cu lansarea programului de finanțare PNRR, sprijinul poate veni, creându-se astfel masa bănească necesară pentru demararea de investiții în achiziția licențelor software BIM pentru proiectare și execuție, pentru achiziția de infrastructură hardware și echipamente de monitorizare.
O altă componentă importantă care trebuie luată în calcul și bugetată corespunzător este componenta de formare și implementare de know-how în birourile de proiectare, la nivelul firmelor de execuție și la nivelul operatorilor.
BIM înseamnă, în primul și-n primul rând, colaborarea dintre toate specializările pe un model unic de clădire, așadar toți actorii implicați într-o investiție, indiferent de tipul ei, trebuie să fie bine pregătiți pentru a putea partaja informația atât de pe poziția de emițător, cât și de receptor.
Despre Sixense România
Misiunea noastră este să optimizăm și să prelungim durata de viață a mediului construit, prin expertiză integrată și soluții digitale, personalizate și inovatoare, fiind în strânsă colaborare cu proiectanți, consultanți, gestionari de infrastructură și alți profesioniști în construcții.
Suntem prezenți de peste 10 ani pe piața din România și facem parte din Sixense Group, lider mondial în domeniu, cu expertiză solidă în dezvoltarea și folosirea tehnologiei și a instrumentelor digitale de ultimă generație pentru industria de construcții.
Printre proiectele din portofoliul nostru se numără: Prima secțiune – Linia de Metrou 5 București, Tunelele Daneș și Sighișoara, Linia de metrou 4 București, Pod nou Agigea, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Stadionul de fotbal Steaua, Pod Târnava, Aviației Tower, The Light, Millo 6, Tandem, Sema Park, Țiriac Tower, Ana Tower, Green Court C ș.a.
Despre noi – în câteva inițiative și realizări recente:
🎯 #SixenseAwards. Am obținut al doilea premiu al acestui an. La Launch & Award Gala, organizată de Investing in Property, ni s-a acordat premiul Best Digital Solutions for Real Estate Assets, o recunoaștere a evoluției noastre la nivel organizațional și a deschiderii tot mai mare a pieței față de soluțiile noastre digitale.
🎯 #SixenseAtEvents. Ne bucurăm să anunțăm în premieră că vom fi parte din ediția a XVI-a a Congresului Național de Drumuri și Poduri, care are loc la Timișoara, în perioada 21–24 septembrie. Pregătim foarte multe noutăți. Ne găsiți atât cu un stand la fața locului, cât și printre speakerii evenimentului, cu informații la cel mai înalt nivel. Mai multe detalii – în curând.